FLACARA VIOLETA a Libertatii si a Transmutarii

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!
Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale şi pe Lemurieni!

joi, 2 aprilie 2020

Prin trimiterea Iubirii și a Luminii





De fiecare dată când te rogi pentru Pământ,  planetă și altele, prin trimiterea Iubirii și a Luminii în întuneric sau în situații provocatoare, contribuiți la crearea unei lumi mai bune în care să trăiți. Procedând astfel, primiți înapoi multiplicarea energiilor pe care le-ați trimis cu un plus de 80% din ceea ce ați invocat. Este folositor pentru vindecarea, avansarea și accelerarea proprie. Devoțiunea voastră de invocare a energiilor magice ale celor Șapte Flăcări Sacre creează un rezultat câștigător pentru toți, inclusiv maeștrii care își consacră timpul, iubirea și energia în asistarea evoluției fiecărui suflet de pe această planetă. Întotdeauna ne alăturăm în rugăciunile voastre și apoi deveniți o echipă cu noi.

St. Germain


Inundaţi Pământul cu Focul Violet

În numele Marelui EU SUNT, eu cer Lumina a o mie de sori de la Marele Soare Central, Îngerii Focului Violet, Preaiubit Saint Germain, Preaiubit Zadkiel și Sfânta Ametist, Omri Tas, conducătorul planetei Violete.
În numele Lui Dumnezeu, EU SUNT Cel ce SUNT! Saturați Pământul în toată evoluția lui cu valuri nelimitate de Foc Violet. Eu chem acum acțiunea Flăcării Violete de Transmutare și acțiunea Voinței Lui Dumnezeu de a se manifesta pe Pământ, acum și pentru totdeauna, o spirală tot mai mare a Perfecțiunii Divine. 
Eu chem, pentru toate discordiile și activitățile de pe Pământ care nu reflectă Lumina cea mai înaltă și Scopurile Sfinte ale Lui Dumnezeu să fie în mod miraculos măturate și transformate, prin puterea Flăcării Violete, în iubire și armonie divină pentru restaurarea Pământului și a poporul Lui în planul original de perfecțiune care a fost inițial destinat.
Flacără Violetă! Flacără Violetă! O, Flacără Violetă! În numele Lui Dumnezeu, inundați Pământul, poporul Lui și toate împărățiile Lui, mările și oceanele în Focul Violet până când fiecare particulă a Vieții este restabilită la Perfecțiunea Divină. Fie ca Pacea și Iubirea să fie răspândite pe întreg Pământul! Fie ca Pământul să rămână în aura Perfectă a Iubirii!
Fie ca Pământul să rămână într-o aură a Păcii, Iubirii și Libertății! Vă mulțumesc că se face acum în conformitate cu Voia Sfântă a Lui Dumnezeu!
Și așa să fie, Preaiubit/ă EU SUNT
   Maeştrii Ascensionaţi prin Aurelia L.J

   Traducere  Suzi Mirea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Informatiile prezentate se pot transmite mai departe, doar mentionand sursa, link-ul original !!!

Din RESPECT pentru semenii nostri – invatatorii nostri, prin Renasterea Constiintei Lemuriene!